POVESTEA GMS

Povestea GMS începe acum mai bine de 25 de ani, când, la 20.12.1993, a fost inființată societatea GENERAL MANAGEMENT srl SIBIU. La vremea aceea, ca societate româno – italiană, aceasta avea ca scop promovarea relațiilor comerciale dintre Romania și două importante țări europene: Germania și Italia.
Asociații, având pregătire în domeniul ingineriei și al managementului în domeniul farmaceutic, și-au diversificat activitatea, de la comerțul cu piese turnate și ceramice pentru șeminee, continuând cu produse farmaceutice, până la construcții din lemn produse in Romania. La aproximativ doi ani de la înființare, compania și-a extins portofoliul de produse, distribuind tincturi de plante marca Plantextrakt în Italia și Germania, precum și aparatură de monitorizare și control Bodenseewerk PERKIN ELMER din Germania în România.
În perioada ‘96 – ‘97 unul dintre asociați s-a concentrat asupra unei piețe emergente în Romania la acea vreme, cea a produselor pentru infrastructura feroviară. Acesta a identificat o serie de produse specifice domeniului pentru care exista cerere pe piața românească și a început căutarea unor parteneri germani din domeniu.
În urma a trei ani de studiu al pieței, GMS devine reprezentantul firmelor ELCOWIRE Rail și RIBE, având tradiție în domeniu si care corespundeau profilului căutat: intreprinderi mijlocii, flexibile și cu dorința de a se extinde în Europa de Est.
La scurt timp, au fost identificate și alte domenii de interes, cum ar fi rețele de transport al energiei electrice și stațiile de transformare ale acestora. În mod evident, s-au alăturat alte firme partenere, precum NBG, THAUER, DRIESCHER, SUBCON, LUMPI BERNDORF și PPC.
În prezent, GMS reprezintă în România companiile ELCOWIRE Rail, PLP- SubCon, DRIESCHER, LUMPI BERNDORF și PPC și realizează managementul vânzărilor pentru RIBE în estul Europei.