Clemele și armăturile realizează legătura electrică și mecanică între conductoarele liniei, izolatoare și stâlpii liniilor electrice aeriene. Pentru a evita avarii pe linie, acestea trebuie să aibă o construcție robustă, să realizeze o fixare sigură a conductoarelor și izolatoarelor de stâlpii liniei și să reziste la sarcinile mecanice care apar în exploatare.